duminică, 22 martie 2020

Apus și răsărit pe crestele munților Rodnei

Totul a început vineri dimineața. După câteva zile cu ninsoare și temperaturi negative, am zis că-i musai să dau o fugă la răsărit în Pasul Tihuța, până nu pleacă iarna de tot. Nu a fost cel mai fotogenic răsărit prins aici, dar aruncând o privire spre crestele înzăpezite ale munților Rodnei, îmi vine brusc o idee genială. Ce ar fi dacă i-aș fotografia zilele astea mai de aproape?! Zis și făcut. O iau repede spre mașină și cobor repede acasă să-i dau vestea Alinei. La 6.30 am iesit din casă, la 9 deja sunt înapoi. Iancu și Alina tocmai se treziseră. Îi zic Alinei să se pregătească de drum. Reușim să plecăm pe la 2, după ce scoate Alina tortul din cuptor. După o pauză de alimentare în Dorna, pe la 6 ajungem la locație. Aveam de ales între Pasul Rotunda sau Pasul Prislop. Fără 4X4 sau măcar gardă mai mare la sol, cu posibile ogașe de gheață și șanțuri, și cu un explorator de doar 1 an și 8 luni după noi, nu îmi vine să mă încumet să urc până în Rotunda, așa că mai rămâne doar varianta Pasul Prislop. Și nu am regretat. Găsim loc la Pensiunea Silvania. Arată mult mai bine decât mă așteptam și cu prețuri mai mult decât decente. Fiind obosiți după drum și pentru că urmează o zi plină. ne pune devreme la culcare.
 Ziua de sâmbătă a fost una dintre cele mai intense pe care le-am experimentat până acum. Deși mi-am setat alarma la 6, la 5 deja nu mai am somn și o iau din loc. Fac rapid cei zece kilometri până în pas. Afară e ceață, conform prognozei. Sper totuși că plafonul nu e foarte gros. După un urcuș prin ceață densă și întuneric, odată ajuns la locul propus, cerul s-a deschis. Apoi, imediat după răsărit, un văl subtil de ceață m-a învăluit din nou, materializat parcă din senin. Condițiile se modificau de la o secundă la alta. De aici am intrat pe pilot automat sau mai bine zis – pistol automat.

vineri, 6 martie 2020