Începutul lunii iunie a marcat deschiderea
centrului de vizitare al Parcului Naţional Călimani, reamenajat sub o nouă formă, prin implicarea
Asociaţiei de Ecoturism din România, un proiect la care am contribuit cu o serie de fotografii realizate în decursul anului trecut. Vizitatorii sunt invitaţi într-o incursiune vizuală şi senzorială, pentru o mai bună înţelegere a valorilor naturale şi culturale ale munţilor Călimani şi ale comunităţilor locale. În apropierea centrului se află si tinovul de la Şaru Dornei, o rezervaţie naturală deosebită, pusă în valoarea prin recenta amenajare a unei poteci tematice.
Postez cu ocazia asta şi câteva din fotografiile realizate în cadrul proiectului, unele
în premieră, altele mai fiind afişate în postări anterioare,
aici,
aici sau
aici. Enjoy:
|
Tinovul Mare - Poiana Stampei |
|
E vremea fânului |
|
12 Apostoli în lumina Răsăritului |
|
Microunivers |
|
Moşul şi Apostolii |
|
Voinicul |
|
Arginţica |
|
Rezervaţia de jnepeniş şi pinus cembra |
|
Ceţuri peste Ţara Dornelor |
Să aveţi parte de o vară cât mai însorită !
Urmează o postare de prin Rodnei. Pe curând!