Dimineaţă mioritică

...undeva prin Ţara Bârgăului, într-o dimineaţă de aprilie

Va urma o postare cu superbii bujori de stepă de la Zau de Câmpie.

Cete de colindători

Deşi, când vine vorba de fotografie rurală, prefer să fotografiez satul şi oamenii săi direct la locaţie, din când în când mai fac câte o excepţie. Una dintre ele s-a întâmplat la Târgul de Crăciun organizat la Complexul Muzeal Judeţean din Bistriţa unde am fost plăcut surprins de porturile populare străvechi şi de colindele autentice ale cetelor de colindători. Păcat, doar, că au fost destui de puţini cei care au venit să îi asculte, dar poate că au fost suficienţi.

Să aveţi parte de Sărbători pline de Lumină!

Întâlnire cu un Dac

   

    Pe badea Todor din Zagra l-am întâlnit pentru prima dată acum vreo doi ani. Era încălţat cu opinci şi purta o veritabilă cămaşă de cânepă. Aşa l-am găsit şi acum. Atunci nu aveam aparatul foto la mine, dar de data asta am venit pregătit. 

    L-am găsit în curtea casei, clădind nişte lemne. Deşi încă nerefăcut după o cazătură zdravănă pe gheaţă, nu poate sta departe de muncă. M-am oferit să-l ajut, dar m-a refuzat politicos: "păi şi io ce-oi mai lucra dup-aia?!" Deşi de-abia se ţine pe picioare, reuşeşte cu răbdare şi meticulozitate să aşeze fiecare buturugă la locul ei. Pentru el nu mai există timp. L-a învins. Regretă însă că, din cauza piciorului bolnav, nu poate fi la deal, cu oile.

    L-am întrebat cum de nu a renunţat la straiele strămoşeşti? Mi-a răpuns că astea-s straie de dac şi că, mai demult, tot satul era îmbrăcat aşa.

   Jovial şi povestitor, mi-a arătat apoi cu entuziasm o întreagă colecţie de fotografii vechi şi noi, cu oamenii săi dragi, cu mioare şi cu perechea de boi, alături de care şi-a petrecut viaţa.

    Badea Todor îmi aduce aminte de bunicul meu, care şi-a dus traiul tot pe Valea Zăgrii, dar într-un sat aflat mai înspre munte. Şi el, ca şi badea Todor, a fost un om legat de pământul şi animalele sale, un ţăran adevărat, care nu s-a dat îndărăt de la muncă până în ziua în care a plecat din această lume. 

     Munca şi buna dispoziţie, i-a ţinut în viaţă şi le dă putere acestor oameni. 

     Din aceaşi categorie face parte şi tanti Victoria, cea care m-a luat cu ea la "tunsul oilor". Dar despre asta într-o postare viitoare...

    

E aproape seară, am zăbovit destul. E timpul să plec...