Apus și răsărit pe crestele munților Rodnei

Totul a început vineri dimineața. După câteva zile cu ninsoare și temperaturi negative, am zis că-i musai să dau o fugă la răsărit în Pasul Tihuța, până nu pleacă iarna de tot. Nu a fost cel mai fotogenic răsărit prins aici, dar aruncând o privire spre crestele înzăpezite ale munților Rodnei, îmi vine brusc o idee genială. Ce ar fi dacă i-aș fotografia zilele astea mai de aproape?! Zis și făcut. O iau repede spre mașină și cobor repede acasă să-i dau vestea Alinei. La 6.30 am iesit din casă, la 9 deja sunt înapoi. Iancu și Alina tocmai se treziseră. Îi zic Alinei să se pregătească de drum. Reușim să plecăm pe la 2, după ce scoate Alina tortul din cuptor. După o pauză de alimentare în Dorna, pe la 6 ajungem la locație. Aveam de ales între Pasul Rotunda sau Pasul Prislop. Fără 4X4 sau măcar gardă mai mare la sol, cu posibile ogașe de gheață și șanțuri, și cu un explorator de doar 1 an și 8 luni după noi, nu îmi vine să mă încumet să urc până în Rotunda, așa că mai rămâne doar varianta Pasul Prislop. Și nu am regretat. Găsim loc la Pensiunea Silvania. Arată mult mai bine decât mă așteptam și cu prețuri mai mult decât decente. Fiind obosiți după drum și pentru că urmează o zi plină. ne pune devreme la culcare.

 Ziua de sâmbătă a fost una dintre cele mai intense pe care le-am experimentat până acum. Deși mi-am setat alarma la 6, la 5 deja nu mai am somn și o iau din loc. Fac rapid cei zece kilometri până în pas. Afară e ceață, conform prognozei. Sper totuși că plafonul nu e foarte gros. După un urcuș prin ceață densă și întuneric, odată ajuns la locul propus, cerul s-a deschis. Apoi, imediat după răsărit, un văl subtil de ceață m-a învăluit din nou, materializat parcă din senin. Condițiile se modificau de la o secundă la alta. De aici am intrat pe pilot automat sau mai bine zis – pistol automat.

Pastel de iarnă cu mesteceni

Nu am avut de o iarnă adevărată sezonul ăsta, însă ceața care a persistat în zonele mai joase, a lăsat în urmă un peisaj de basm.

Prin Călimani deasupra cețurilor

Colibița

Am selectat câteva cadre mai clasice de la o tură făcută pe Vârful Bistricioru din munții Călimani.
Întreaga depresiune a Transilvaniei era acoperită de un plafon de ceață densă, limita superioară fiind undeva pe la 800 m altitudine.

Amintirea unui vis de iarnă

Cât pe ce să uit de imaginile dintr-o ieșire pe sub muntele Heniu, de la început de decembrie. A fost o dimineață ce a urmat primului episod de ninsoare, iar depunerile generoase de chiciură au transformat peisajul într-unul de basm, extrem de fotogenic. 

Din cele aproximativ 30 de cadre trase, am selectat cam jumătate. Sper ca cele două episoade de iarnă din sezonul ăsta, să nu fie până la urmă și ultimele. Noroc cu depunerile de chiciură din ultimele zile, din zonele mai joase, care au conferit peisajului un aspect tipic pentru sezonul rece.

Dalbe podoabe în prima zi din an

Pentru că pentru noul an mi-am propus să ies la fotografiat mai des, am zis că-i musai să fac treaba asta chiar din prima zi. Mai ales că, după un Crăciun cald, Anul Nou a venit cu temperaturi scăzute, dar și cu ceva ninsori. Slabe cantitativ, dar măcar cu strat de zăpadă.

Deși am avut parte și de peripeții, m-am ales și cu 2-3 cadre, dar mai ales cu experiența trăită la întoarcere, ghidat fiind doar de lumina lunii.

Dimineață magică în Pădurea din Șes

Pădurea din Șes e un loc în care am revenit din ce în ce mai des în ultimul timp și presimt că o voi mai face cu prima ocazie.

E un loc atât de aproape de oraș, de zgomot și de civilație și în același timp un tărâm magic, în care, odată ce ai intrat, pășești într-o altă lume.

Sentimentul ăsta l-am experimentat într-o dimineață geroasă, la început de decembrie. Doar croncănitul îndepărtat al corbilor, ciocănitul ritmat al ciocănitorilor, sporovăiala gaițelor guralive și zborul răpitoarelor tulburau liniștea Pădurii din Șes.  Iar zăpada, trăda o activitate intensă pe timp de noapte, prin urmele lăsate de diferiți vizitatori.

Toată această punere în scenă s-a amplificat odată cu apariția primelor raze ale Soarelui de după Dealul Negru. Iar ceața subtilă a condimentat puțin întreaga poveste:

Prima zi de iarnă

După o toamnă călduroasă, iarna nu s-a lăst mult timp așteptată și a sosit punctual, chiar în prima zi a lunii decembrie.

Nu puteam rata un astfel de moment, așa că am ieșit la o tură scurtă, de seară pe o culme a muntelui Miroslava. Chiar dacă eram cu Iancu în spate, în rucsac, am reușit să fac și niște cadre, așa din mers :).