Aflat la poalele Ţibleşului pentru comemorarea străbunilor la început de noiembrie, nu am ratat ocazia de urca şi pe munte. De fiecare dată când îl revăd mă întristează măcelul la care e supus prin defrişările masive. De data asta însă, m-a impresionat şi demnitatea pe care parcă o emana în faţa inconştienţei umane.
Am făcut câteva cadre la limita dintre etajul pădurilor de conifere şi cel subalpin, care mie îmi dau sentimentul de natură neatinsă, din vremuri demult apuse sau poate dintr-un posibil viitor nu foarte îndepărtat...
P.S. Calendarul pe care îl pregătesc pentru 2017 e aproape gata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu